Cine nu știe ce-i plânsul? Care dintre muritori
N-a avut pe față lacrimi și nu știe gustul lor?

Cine n-a simțit vreodată boabe de cristal pe-obraz?
Că-s prezente-n bucurie și nu-s lipsă în necaz.

Căci îngemănați cu ele, noi pe-acest pământ venim
Și din pâinea lor, adesea, trebuie să ne hrănim!

Ce sunt lacrimile, oare? Care e al lor folos?
Au în ele vreo valoare de sunt strânse de Hristos?

Și m-am întrebat adesea: care e al lor mister,
De ce-i presărat cu lacrimi drumul care duce-n cer?

De ce-au plâns proorocii, sfinții, părinții și ai noștri strămoși
Și s-au adăpat cu lacrimi, frații noștri credincioși?

De ce-a plâns și Ieremia întrecând orice hotar?
În Grădina Ghetsimani, Domnul nosťru-a plâns cu-amar.

De ce-a plâns, ades și David? Iov vărsa lacrimi amare,
Petru, Pavel, Timotei și frații din întâia adunare.

Voi da glas câtorva gânduri despre lacrimi, doar succint,
Fiindcă dezlegat misterul nu ne-a fost descoperit.

Este-o mare taină ascunsă în binecuvântata apă
Și-un secret ce însuși Domnul ni-l va dezlega odată.

Pe cărarea pocăinței lacrimile sunt comori,
Sunt neprețuite, salbe și au veșnice valori.

Lacrimile-s râuri sfinte, ce din suflet izvorăsc
Și se varsă înafara învelișului trupesc.

Lacrimile nu-s plăcute, că-s sărate și amare
Și te năpădesc de-n suflet ai necaz sau întristare.

Cele mai curate ape calde care vin pe-obraz în jos
Și-ating maximă valoare când te vezi un păcătos.

Însă ele nu urmează cursul altui fel de apă,
Care după legea firii, merg în jos și iar vezi apă.

După ce străbat obrajii, se înalță, merg în sus,
Bat Ia porțile-ndurării și a milei lui Isus.

Ele urmează circuitul apelor ce vin de sus,
Și se-ntorc din nou acolo, în potirul lui Isus.

Lacrimile-s râu pe care navigăm înspre Isus,
Aripi ale rugăciunii, asigurate cu răspuns.

Ele sapă-n piatra firii și aduc o transformare
Inimii, dar și gândirii, duhului, înviorare;

Îți clarifică vederea să vezi bine cum ți-e starea,
Totodată te ajută ca să dobândești iertarea.

Lacrimile fac să doară sufletul și-l sfredelesc,
Dar sunt calea cea mai scurtă către tronul cel ceresc.

Ochii simt înțepătură când țâșnesc a lor izvoare,
Dar în suflet șe așterne lin, o dulce ușurare.

Lacrimile pot să spele ale Domnului picioare,
Când asemeni Magdalenei, îl iubești cu adorare.

Când spargi vasul ca să curgă mir în părtășia ta,
Tu-ți alegi partea cea bună, care nu ți se va lua!

Lacrimi curg când arde dorul, mistuindu-ți jertfa vie,
După patria iubirii, după Domnul, ca să vie!

Și când se unesc cu râul Duhului de apă vie,
Se revarsă și formează apele de bucurie.

Căci nu-i stare mai plăcută, aici, în vremelnicie,
Ca și bucuria-n lacrimi, stând cu Domnu-n părtășie.

Lacrimile nu-s uitate, risipite pe pământ,
Ci de Domnu-s măsurate, puse în burduful sfânt.

Lacrimile-s perle sfinte, pe care Domnul le adună
Și în ziua răsplătirii, le va împleti-n cunună.

Ce frumos va fi acolo, unde n-or mai fi nici lacrimi,
Nici necaz, nici suferință, nici ocară și nici patimi.

Ne vom aminti de ele, stând la pieptul lui Isus,
Însă ele vor fi șterse și-nghițite de apus.

Lacrimile vor fi șterse chiar de mâna Sa Divină,
Mângâindu-i pe aceia ce L-au așteptat să vină!

Doamne, dă-ne tuturora harul lacrimilor sfinte,
Ca să Te-așteptăm pe Tine cu un dor tot mai fierbinte!

Fericiți sunt cei ce aicea varsă lacrimi, semănând,
Căci vor secera în ceruri, plini de bucurii cântând,

Snopii veseliei sfinte, legănați în veșnicie.
Doamne, tuturor fă parte de aceea bucurie!

Pân` atunci, fără de preget, vărsăm lacrimi de se cere,
Domnul ne-a promis c-aduce așteptata revedere.

Amin!